-
Îngrijorarea de catifea pentru criza din Afganistan
Pandemia ne-a dat câteva momente de răgaz pentru ceea a constituit în ultimii ani tema imigraţiei popoarelor arabe, invazia Europei de către musulmani fiind o temă mai veche despre care toată lumea vorbeşte, dar pe care, în continuare, o privim ca pe o utopie. Retragerea intempestivă şi inexplicabilă a trupelor americane din Afganistan a declanşat un val de revoltă împotriva preşedintelui Biden care este acuzat de iresponsabilitate, dar şi de incapacitatea de a conduce destinele S.U.A. Nici acest subiect nu este nou, declinul cognitiv al lui Biden era o realitate pe care mulţi o cunoşteau și, cu toate acestea, a fost ales preşedintele S.U.A. În mod legitim se nasc două ipoteze:…
-
O justiție oarbă, târzie și nulă
Motto: ”…Adevărat vorbeam, Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei, Că voi egalitate, dar nu pentru căței….” Grigore Alexandrescu – Câinele și cățelul (fabulă) Justiţia este ansamblul regulilor care perpetuează un tip de individ într-o societate la un moment dat. Faptul că justiţia din România de după 1989 şi-a pierdut credibilitatea şi se află într-o evindentă criză de imagine este consecinţa unei disoluţii a autorităţii statului român care a atins toate instituţiile publice. Tipul de individ perpetuat de justiţia postdecembristă, într-un mod conştient sau inconştient, a fost cel al individului descurcăreţ, oportunist, manipulator şi diversionist. Un prim reprezentant al acestei tipologii a fost Ion Iliescu.…