„Voievodul țiganilor, o ruletă fără sfârșit în care îți joci viața, pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”
Duminică, 15 octombrie, ora 18.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui spectacolul „Voievodul țiganilor”.
Cea mai mare onoare constă nu în a te folosi de onoruri, ci în a fi cu adevărat considerat vrednic de ele, de către cei care te înconjoară, căci prețul măreției este responsabilitatea.
„Voievodul țiganilor” este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignaz Schnitzer. Premiera a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, la 24 octombrie 1885. În România, opereta a fost reprezentată pentru prima dată la Teatrul Național din București, pe 9 ianuarie 1890 și a fost inspirată de opera literară romantică omonimă a scriitorului maghiar Mór Jókai, care surprinde o serie de fapte istorice și întâmplări bănățene din secolul al XVIII-lea.
„Voievodul țiganilor” este o mărturie în plus că viaţa este o continuă provocare, o ruletă fără de sfârşit, în jurul căreia îşi fac pe rând apariţia generaţiile, o ruletă la care unii îşi joacă onoarea, alţii aurul, iar alţii propria existenţă.
De o astfel de provocare are parte și tânărul Sandor Barinkay, fiul unui boier exilat, care odată cu amnistia împărătească, se întoarce acasă pentru a fi repus în posesie, doar că, din toată agoniseala tatălui său a mai rămas un castel dărăpănat, iar terenurile sunt exploatate de către vecinul Zsupan, fost crescător de porci, care prosperă pe seama acestor proprietăți, dar și pe seama exploatării țiganilor. Se naște în mintea lui Zsupan, importanța încheierii unui armistițiu cu tânărul Sandor Barinkay, iar acest armistițiu ar fi posibil dacă i-ar propune să se însoare cu fiica sa. Tănărul Barinkay, însă, se dovedește a fi un om integru care a învățat să-și apere onoarea și nu viața, care se teme doar de nesăbuință, nu de inamici și care caută să apere interesele altora, nu doar pe ale sale. Și cum dragostea, la fel ca și bogăția, sporesc atât timp cât au rădăcini într-un pământ prielnic, el este fascinat de frumusețea țigăncii Saffi pe care o întâlnește noaptea în castelul părăsit și tot aici, află de la o bătrână ghicitoare taina unui vis, potrivit căruia, în ziua nunții, va găsi o comoară ascunsă lânga zidul castelului.
Pentru Sandor Barinkay onoarea nu înseamnă doar să facă alegerile potrivite, ci să aibă de a face cu consecinţele alegerilor sale. El alege să se rămână cu țiganca Saffi, deși este acuzat de imoralitate de către ceilalți boieri. Visul despre care i-a povestit bătrâna ghicitoare, îi dezvăluie locul în care se afla ascunsă comoara mult râvnită de către ceilalți localnici.
Izbucnirea războiului îl determină pe Barinkay să se înroleze și să plece de lângă Saffi, pentru ca la finalul piesei să-l găsim pe Barinkay, fericit alături de iubita sa și de țiganii care l-au ales voievod, refuzând onorurile oferite de împărăteasă.
„Voievodul țiganilor” ne oferă oportunitatea de a reflecta asupra condiției omului liber și a omului înlănțuit, pentru ca la final să putem afirma că doar cei care doresc imposibilul sunt adevărații învingători.
Dirijor: Constantin Grigore
Barinkay: Mihai Urzicana, Saffi: Tina Munteanu, Czipra: Raluca Ciocă, Arsena: Mediana Vlad, Ottokar: Andrei Pleșca, Zsupan: Florin Ganea, Mirabella: Mioara Manea Arvunescu, Carnero: Victor Bucur, Homonay: Marius Mitrofan
Andreea Bârzescu, Alexandru Vasile, Mihăiță Radu, Marius Meragiu
Balet: Vals: Andreea Bârzescu, Ștefan Băloi, Șoriceii: Eugenia Stoian, Ștefan Băloi, Ansamblu: Maria Rogojan, Marina Stanciu, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, Evita Gurtovaia, Bianca Fluieraș, Alexandra Borîia, Marian Chirazi, Daniel Teodorescu, Albertino Neagu, Marius Merdicos.
Figurație: Cătălin Cocheș, Horea Repede, Sorin Ciucă
Cu participarea Orchestrei, Baletului și Ansamblului Cor al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
Vă invităm pe 15 octombrie 2023, ora 18:30 la spectacolul „Voievodul țiganilor”, o poveste despre puterea de a face alegeri atunci când ai de ales, pe scena Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”
Informații despre stagiunea 2023-2024, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” le puteți afla de pe site-ul oficial: https://www.opereta.ro/, de pe pagina de Instagram opereta.ro, sau de pe pagina de Facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian. Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile www.opereta.ro și www.ticketstore.ro cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.