Emoţia bezmetică a alegerilor a cuprins clasa politică şi delirul generat de alergătura de dinaintea acestora se citeşte pe chipul lor de “oameni politici” preocupaţi de binele cetăţeanului, dar mai presus de toate, de binele personal. Nu poţi condamna omul egoist, dar pe cel hoţ, da. Numai că la noi, hoţia a fost instituită odată cu primele noastre alegeri libere când aparatul de propagandă al lui Ion Iliescu, candidatul care la acel moment avea vârsta de 60 de ani, fiind şi cel mai tânăr dintre candidați, a dispus de toate resursele financiare şi logistice moştenite de la Nicolae Ceauşescu pentru a-şi asigura o victorie în faţa celor doi contracandidaţi, Ion…

A educa un om doar din punct de vedere intelectual, nu şi moral, înseamnă a educa o ameninţare pentru societate, spunea Roosevelt, iar ameninţările pentru societatea românească au devenit, se pare, din ce în ce mai multe şi mai grave după 1989 şi, cu tot optimismul bezmetic care m-a caracterizat toată viaţa, nu văd o îmbunătăţire a lucrurilor. Anul 2020 a fost un an greu, plin de provocări, şi, totodată, o oportunitate de a testa capacitatea naţiunilor şi a indivizilor de a face faţă unor situaţii care nu se regăseau în cele existente traiului confortabil şi predictibil cu care omenirea a fost obişnuită de câteva decenii încoace. Ne stabilisem o…

Cu siguranţă, pentru foarte mulţi dintre dumneavoastră, există diferite categorii de persoane care, fie deţin o funcţie importantă în vreun partid sau în vreo structură de stat, fie sunt recunoscute care fiind nişte figuri publice sau influenceri într-un anumit domeniu şi, cu toate astea, rămâne, totuşi, un mister ce anume le recomandă pe acele persoane, de unde s-a născut legitimitatea opiniilor pe care le exprimă şi a funcţiilor pe care le deţin. Şi eu m-am confruntat foarte des cu această dilemă şi recunosc faptul că am încercat o metodă foarte facilă de a-mi linişti temerile cu privire la calitatea îndoielnică a unor personaje care ni se prezintă drept figuri politice,…

Îmi voi aminti de pandemia de coronavirus ca o despre o perioadă în care am citit mai mult decât oricând în viaţa mea, o perioadă în care mi-am pus tot felul de întrebări încercând să-mi explic foarte multe paradoxuri ale unei societăţi ce s-a autoproclamat civilizată şi pe care am considerat-o ca atare  până acum câteva luni şi multe contradicţii ale ştiinţei despre care avusesem impresia că se află la un nivel de dezvoltare care ar putea face faţă oricărei provocări. Contrar obiceiurilor mele literare, focalizate foarte mult pe beletristică şi romane care mă faceau să evadez din cotidian, pandemia m-a făcut să-mi îndrept atenţia către o carte a unui psihiatru…

Se anunţă o toamnă fierbinte care parcă ţine morţiş să ne anuleze orice prognoză şi orice fel de obişnuinţă despre ce înseamnă ciclicitatea anotimpurilor şi predictibilitatea acestora. Vremea este altfel de ceva timp, însă vremurile sunt cu totul atipice. Cu toate acestea, există câteva constante care ne confirmă că încă nu am părăsit această planetă, şi cu atât mai puţin România, constantele iluziei superiorităţii, ale naivităţii şi ale preocupărilor mărunte. Cel puţin în aceste vremuri nesigure, ne-au mai rămas câteva certitudini de care trebuie să ne agăţăm cu disperare, căci foarte multe speranţe pe care fiecare dintre noi am le-am avut după 1989 s-au dovedit a fi doar nişte utopii,…

Din ce în ce mai mult, în ultima vreme, imaginea măştii cotidiene cu care mă înarmez în lupta cu Coronavirusul în fiecare dimineaţă când ies din casă, a început să-mi declanşeze “experiențe proustiene”. O bună perioadă de timp, generatorul “amintirilor proustine” a fost sparanghelul…. Acum locul sparanghelului a fost luat de măscuţa de culoare bleu-ciel, căreia îi identific partea metalică pentru a o plia pe nas şi pe care o folosesc cu grijă pe tot parcursul zilei în care sunt nevoit să interacționez cu oamenii. Spun sunt nevoit, pentru că, în ultima vreme, singurele persoane cu care interacţionez de plăcere sunt membrii familiei. Şi dacă pe Proust brioşa înmuiată în…