AUR, dragoste de țară sau ură față de celălalt? Pericolele patriotismului deformat

România, ca multe alte țări est-europene, a parcurs o tranziție tumultuoasă de la regimul comunist la democrație, iar în acest peisaj politic în continuă schimbare, apariția Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) reprezintă un fenomen complex care merită o analiză aprofundată. In cele ce urmează vom explora contextul istoric, social și politic care a favorizat ascensiunea AUR, precum și implicațiile acestui fenomen pentru viitorul democrației românești.

Înainte de 1989, România se afla sub controlul unui singur partid, Partidul Comunist Român. După acest moment, tranziția spre un sistem multipartid a fost bruscă și, în multe privințe, incompletă, schimbarea fiind declanșată de o combinație de factori, incluzând crize economice, presiuni internaționale și acumularea unor nemulțumiri interne, tranziție care a lăsat în urmă o moștenire complicată, ce continuă să influențeze peisajul politic actual.

Procesul de schimbare politică în România a urmat adeseori un tipar care poate fi recunoscut, iar o criză, fie ea economică sau socială, creează condițiile pentru apariția unor noi actori politici. Conducătorul celor de la AUR, George Simion, este un ”patriot”, care cu sprijinul unor structuri de putere mai puțin vizibile, acum câțiva ani, a început să mobilizeze masele, în timp ce partidele tradiționale, în special PSD și PNL, și-au menținut o prezență puternică în zonele rurale și în regiunile cu acces limitat la tehnologie și educație, dominație care se bazează pe o combinație de factori, inclusiv rețele clientelare bine stabilite, control asupra resurselor locale și o capacitate de a exploata vulnerabilitățile sociale și economice ale acestor comunități.

Peisajul politic românesc a fost martor al apariției și dispariției rapide a numeroase mișcări și personalități politice. Cazul lui George Simion și al AUR este emblematic pentru acest fenomen. Aceste mișcări apar adesea ca răspuns la nemulțumirile acute ale populației, dar durabilitatea lor depinde de capacitatea de a se instituționaliza și de a oferi soluții pe termen lung, dar așa cum se observă AUR nu poate și nici nu are capacitatea de a coagula ideile care ar putea conduce spre identificarea soluțiilor pentru națiunea română.

George Simion se autoproclamă patriot în contextual interdicțiilor primite în Ucraina și Republica Moldova, însă aceste interdiții nu au nimic de-a face cu patriotismul, fiindcă cele două state l-au interzis deoarece ”în Republica Moldova, străinii pot fi declarați persoane indezirabile dacă aceștia au desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice în privința acestora că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică”, a menționat Inspectoratul General pentru Migrație de la Chișinău.

A fi patriot înseamnă a-ți iubi și a-ți susține țara, dar definiția exactă este complexă și nuanțată, variind în funcție de context și de perspectiva individuală. Un patriot este loial față de valorile, principiile și instituțiile țării sale, iar acest lucru nu înseamnă acceptarea orbească a tuturor aspectelor, ci mai degrabă un angajament de a contribui la îmbunătățirea lor. Totodată, sentimentul de mândrie națională este adesea asociat cu patriotismul și se manifestă prin aprecierea culturii, istoriei, realizărilor și a identității naționale, dar fără a se transforma în superioritate față de alte națiuni.

Un adevărat patriot nu este neapărat de acord cu tot ce se întâmplă în țara sa; el poate formula critici constructive, luptând pentru îmbunătățirea societății și pentru corectarea nedreptăților, o critică motivată de dragostea pentru țară și dorința de a o face mai bună, nu de ură sau de dorința de distrugere.

In același timp, patriotismul nu exclude respectul pentru alte națiuni și culturi, căci un patriot adevărat înțelege diversitatea și promovează pacea și cooperarea internațională. Este important de menționat că patriotismul poate fi manipulat și exploatat în scopuri politice, iar naționalismul excesiv, xenofobia și intoleranța sunt forme de extremism care se ascund uneori sub masca patriotismului, dar nu îl reprezintă cu adevărat.

Un patriot adevărat se luptă să construiască o societate mai bună pentru toți cetățenii, indiferent de originea lor.

AUR a apărut într-un context marcat de nemulțumirea față de partidele tradiționale, percepute ca fiind corupte și deconectate de nevoile reale ale populației. Partidul a exploatat cu succes teme precum naționalismul, conservatorismul social și euroscepticismul, care rezonează cu segmente semnificative ale populației.

Astfel, AUR a reușit să identifice și să exploateze zonele neglijate de partidele tradiționale, comunitățile marginalizate, grupurile nemulțumite de efectele globalizării și ale integrării europene, precum și segmente ale populației care se simt nereprezentate de elitele politice actuale, iar percepția publică despre corupția endemică din partidele tradiționale a jucat un rol crucial în crearea unui spațiu politic pentru acest partid, percepție care, fie ea justificată sau nu, a alimentat nemulțumirea și a creat oportunitatea pentru mișcări politice alternative.

Ascensiunea AUR ridică întrebări importante despre starea democrației în România. Pe de o parte, prezența unui partid nou și vocal poate fi văzută ca un semn de vitalitate democratică. Pe de altă parte, mesajele naționaliste și populiste ale AUR pot reprezenta o provocare pentru valorile democratice și pentru stabilitatea politică. Fenomenul AUR nu este izolat, ci se încadrează într-un trend mai larg de ascensiune a partidelor populiste și naționaliste în Europa și în lume, context internațional care oferă atât oportunități, cât și provocări pentru AUR, precum și pentru sistemul politic românesc în ansamblu. Succesul AUR reflectă și amplifică tensiunile sociale și economice din societatea românească, iar inegalitățile economice, disparitățile regionale și sentimentul de marginalizare al unor grupuri sociale sunt factori care au contribuit la ascensiunea partidului și care continuă să modeleze peisajul politic.

Viitorul AUR și impactul său asupra politicii românești rămân incerte, iar capacitatea partidului de a se menține relevant pe termen lung va depinde de mai mulți factori, inclusiv de abilitatea sa de a se adapta responsabilităților guvernării, dacă va ajunge în această poziție, și de evoluția contextului social și economic din România.

Fenomenul AUR este simptomul unei serii de provocări mai profunde cu care se confruntă societatea și democrația românească și reflectă tensiunile nerezolvate ale tranziției post-comuniste, frustrările acumulate față de elitele politice tradiționale și anxietățile legate de schimbările rapide aduse de globalizare și integrarea europeană. În același timp, ascensiunea AUR reprezintă o oportunitate de reflecție și reformă pentru întregul sistem politic românesc; este un apel pentru o mai bună reprezentare a diverselor voci din societate, pentru o guvernare transparentă și responsabilă și pentru o abordare mai nuanțată a provocărilor complexe cu care se confruntă România în secolul 21. Viitorul democrației românești va depinde de capacitatea tuturor actorilor politici, atât cei tradiționali, cât și cei nou-apăruți, de a învăța din lecțiile oferite de fenomenul AUR și de a construi un sistem politic incluziv, mai responsabil și mai capabil să răspundă nevoilor și aspirațiilor tuturor cetățenilor români.

Istoria ne învață că nimic nu se construiește durabil pe indignare fără acțiune. Thomas Paine spunea că ”cel mai mare tiran este tirania lumii asupra minții omulu”’, iar acest adevăr rămâne valabil în contextul politic al României contemporane. Critica adusă sistemului este necesară și sănătoasă într-o democrație, însă fără acțiuni concrete, aceasta devine doar zgomot în fundal. Fenomenul AUR scoate în evidență această dinamică – mulți au trăncănit pe rețelele de socializare, dar fără implicarea sistemului și inițiative concrete în procesul politic real, fără contribuții tangibile la schimbare, acest tip de activism rămâne steril, un simplu ecou al nemulțumirilor colective.”

Astfel, într-o societate unde implicarea activă este limitată, iar critica rămâne doar critică, mișcările populiste își găsesc teren fertil. România are nevoie atât de voci care să pună problemele pe masă, cât și de cetățeni și lideri care să vină cu soluții reale.

Ascensiunea și fragilitatea AUR demonstrează că schimbarea durabilă nu vine doar din opoziția față de un sistem perceput ca fiind greșit, ci din capacitatea de a institui un model mai bun, iar viitorul democrației noastre nu se va decide pe rețelele de socializare, ci prin implicarea fiecăruia în crearea unui echilibru între critică și construcție, între nemulțumire și speranță transformatoare.

Va urma.