La ceas aniversar, un moț își exprimă recunoștința

Una dintre cele mai dure lecții ale istoriei este cea a lecţiei neînvăţate. Vreme trece, vreme vine, cum spunea Eminescu, şi a venit şi pentru români timpul pentru lecţia istoriei, aceea de a privi înapoi și de a face ceva în prezent pentru viitor.

Cu ocazia participării la aniversarea a 197 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, la Brad, aflându-mă la mănăstirea Crișan, un loc plin de istorie și spiritualitate care inspiră trăiri aparte, cuvintele au simțit nevoia de a fi rostite, într-un discurs care s-a vrut a fi o recunoaştere şi un omagiu adus înaintaşilor noştri:

Frați români,

Astăzi, prin voia și binecuvântarea lui Dumnezeu, ne aflăm aici, la Brad, pentru a aniversa nașterea lui Avram Iancu, Craiul munților, care tot prin voia şi puterea lui Dumnezeu a devenit pentru noi un simbol al rezistenţei şi al curajului. Astăzi este momentul să ne amintim că noi toţi, oameni simpli ai Ardealului, tineri și vârstnici, moți coborâți de pe culmile Apusenilor, suntem urmaşii lui Avram Iancu şi am moştenit curajul său. Avem nevoie doar să conştientizăm faptul că avem datoria sacră de a apăra valorile românești, de a rămâne uniți în jurul drapelului național și de a duce mai departe crezul patriotic al eroilor neamului românesc care s-au jertfit pentru idealurile naționale și, uitându-mă în jur, îmi tresare sufletul de bucurie când văd că urmaşii lui Avram Iancu sunt aici, în număr mare.

Astăzi, când îl aniversăm pe Avram Iancu, cu toții așteptăm semnalul redevenirii naţiunii înfloritoare condusă de români patrioți.

Nu mai e timp de vorbe multe, nu mai e timp pentru metafore pentru a descrie situaţia actuală a României. Când există conștiința comună a primejdiei, când ființa unui popor este amenințată, așa cum este amenințată astăzi România, cuvintele trebuie să fie puține. În 1848, când s-a așezat în fruntea moților săi în Munții Apuseni și a pornit spre Blaj, Avram Iancu a ținut cel mai scurt discurs din câte au existat vreodată. A ieșit în tinda casei din Vidra, și-a scuturat șuba de pe umeri și a spus: „No, hai!” Știau toți ce vor, știau toți care era primejdia de care trebuia să se apere.

A venit momentul în care trebuie să spunem ca și Avram Iancu „No, hai!” Nu mai e nimic de pierdut și nimic de lămurit!

Primejdia, pentru România actuală, vine din interior. Acum nu suntem distruși prin cotropire. Peste România nu mai dau turcii, peste România nu mai dă Armata Sovietică victorioasă, acum ne-au cotropit vânzătorii de ţară, românași de-ai noștri, care fură în timp ce agită tricolorul arătând cu degetul spre UE și spre Departamentul de Stat al Americii. Flutură tricolorul, fraților, și ne duc regii la mormânt în timp ce ne îngroapă țara.

No, hai!

A venit momentul renașterii naționale, deoarece actuala clasă politică, în loc să gândească înfăptuirea reformelor sociale, absolut necesare în aceste vremuri în care națiunea română este greu încercată, a ales doar să jefuiască țara de resurse și de sudoarea poporului român, prin toate mijloacele posibile. Rusine că nu v-a mai rămas nici măcar un strop din patriotismul înaintașilor voștri!

Puterile străine, după 1989, au reușit cu ajutorul unor elemente trădătoare să sădească în mentalul colectiv al poporului român neîncrederea unul față de altul, disprețul, înjosirea, batjocorirea, intriga, dezbinarea.

Adunarea de la Blaj a proclamat existența autonomă a națiunii române și a formulat mai multe revendicări, inclusiv desființarea iobăgiei, libertatea comerțului și a presei.

Alături de oameni politici patrioți, Mihai Eminescu și Nicolae Labiș au promovat prin creația lor literară și jurnalistică, în revistele vremii, aceeași idee a patriotismului, a păstrării identității naționale și a integrității teritoriale a României. Cei doi mari poeți sunt dovada vie a faptului că orice om care își iubește țara luptă prin orice mijloace are la îndemână pentru păstrarea valorilor naționale, a credinței, a culturii și tradițiilor, a tuturor elementelor care ne definesc spiritual și material.

Cei doi mari poeți patrioți vizionari erau încă de atunci conștienți de existența unor realități care astăzi ne fac să credem că nimic nu s-a schimbat și că același ideal și aceeași luptă este și datoria noastră.

”Poporul, spunea Mihai Eminescu în Ziarul Timpul în anul 1881, a pierdut demult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine și cu acel fatalism al raselor nefericite duce greul unei vieți fără bucurie și fără tihnă. Sistemul demagogic mănâncă venitul țării, mănâncă pe datorie pâinea a 3 generațiuni viitoare, căci tot luxul ce-l face azi, mâine va fi mizerie, deficit lângă deficit, împrumut lângă împrumut, datorie lângă datorie până ce finanțele României nu vor fi decât o gaură mare.”

Gaura cea mare s-a produs, însă ceea ce este trist pentru români este că această gaură nu a atins doar bugetul ţării, dar şi conştiinţa şi idealurile poporului român, de aceea este nevoie de un simbol al dreptăţii, al tăriei şi al curajului precum Avram Iancu pe care îl omagiem astăzi aici, la Brad, în țara moților, pentru a ne reaminti că suntem un popor frumos, binecuvântat, dârz şi victorios, aşa cum le şade bine unor urmaşi ai Craiului Munţilor.

Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm vie amintirea lui Avram Iancu, iar spiritul său să ne călăuzească drumul prin istorie!

Trăiască duhul lui Iancu!

Ciprian Demeter