Petrache Poenaru, vizionarul care a revoluționat scrisul și educația românească

Pe 10 ianuarie se sărbătoresc 225 de ani de la nașterea lui Petrache Poenaru, un simbol al inovației și un pilon fundamental al învățământului românesc. Născut în 1799 în satul Benești, județul Vâlcea, Petrache Poenaru a rămas cunoscut nu numai pentru invențiile sale remarcabile, cum este stiloul cu rezervor propriu de cerneală, ci și pentru contribuțiile semnificative la dezvoltarea educației românești.

Încă de tânăr, Petrache Poenaru s-a arătat a fi nu doar un incredibil de talentat elev la Colegiul Sfântul Sava, sub îndrumarea lui Gheorghe Lazăr, ci și un patriot dedicat. Alături de fratele său Gheorghe, i s-a alăturat lui Tudor Vladimirescu în cadrul Revoluției din 1821, fiindu-i secretar și redactând scrisorile liderului revoluționar. Ca apropiat al lui Tudor Vladimirescu, contribuțiile sale la prima publicație românească de propagandă au dezvăluit profunzimea aptitudinilor sale de comunicare și organizare.

După mișcarea revoluționară, Petrache Poenaru și-a continuat educația, studiind la Viena și Paris, lipsa resurselor financiare fiind o constantă provocare pentru el până la obținerea unei burse din partea statului. Într-una dintre corespondențe, el își mărturisea disponibilitatea de a se „da rob” pentru a-și continua studiile – un semn al devotamentului său față de educație. Studiile sale nu s-au limitat la teoriece, fiind atras și de cercetarea metodelor practice în diverse fabrici și ferme, învățând fizică, chimie și mecanică.

Nevoia de eficiență în scris l-a determinat să inoveze și, astfel, a obținut în 1827 un brevet pentru ceea ce numim astăzi stilou – ”condeiul portăreț fără sfârșit”, invenție revoluționară care a deschis calea pentru dezvoltările ulterioare ale stilourilor moderne și care a consolidat locul României pe harta globală a invențiilor tehnice.

Revenind în Țara Românească, Petrache Poenaru a devenit un catalizator al reînnoirii educaționale. El nu a fost doar un inovator tehnic, ci și un arhitect al sistemului educațional național, un susținător al progresului social în România, atât în educația urbană, cât și în cea rurală, punând un accent deosebit pe nevoia de alfabetizare și instruire a tuturor segmentelor societății românești. În rolul său de inspector al școlilor și director al Eforiei Școalelor Naționale, a implementat reforma curriculei școlare, susținând instruirea copiilor de țărani și fondând primele școli care utilizau metoda lancasteriană, afirmația sa ”Fericirea unui neam atârnă de buna creștere a tinerimii” reflectând clar viziunea sa asupra educației ca fiind esențială pentru progresul național. Petrache Poenaru a fondat Societatea Filarmonică și a contribuit la dezvoltarea Grădinii Botanice și a Muzeului Național de Antichități din București. A fost preocupat de agricultura modernă, având inițiativa creării Societății Agronomice și a Școlii de Agricultură de la Pantelimon. Petrache Poenaru a manifestat un interes deosebit pentru progresul tehnologic și dezvoltarea industrială a țării, prin specializarea sa în industriile minieră și metalurgică dobândită în Marea Britanie oferind României perspective valoroase asupra importanței unui sector industrial modernizat.

Petrache Poenaru a dezvoltat și publicat materiale educaționale esențiale, manuale de geometrie și algebră, și a colaborat la crearea unui vocabular francezo-român.

Ca adept de onoare al progresului și luminării, a participat activ la Revoluția de la 1848, luptând pentru valorile democratice. A devenit prieten al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a rămas un reper de moralitate și dedicare în spațiul politic și social românesc.

Petrache Poenaru a primit numeroase recunoașteri pentru munca sa impresionantă. În 1870, a fost ales membru titular al Societății Academice Române, ulterior devenită Academia Română, ca o recunoaștere a contribuțiilor sale remarcabile în domeniul educației și științei. De asemenea, a fost membru al Academiei de Științe din Paris și a rămas activ în cadrul Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), unde a ocupat poziții de vicepreședinte și președinte al Societății pentru Învățătura Poporului Român.

În 1875, Petrache Poenaru a trecut în neființă la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu, lăsând în urmă o moștenire bogată și durabilă.

Participarea sa la Revoluția din 1821 și la Revoluția de la 1848 arată angajamentul său față de idealurile de libertate și unitate națională, reflectate și în scrierile sale de propagandă, prin eforturile sale cultivând conștiința națională și promovând valorile democratice și sociale în rândul românilor, contribuind astfel la formarea unei identități naționale puternice.

Viața și opera lui Petrache Poenaru reprezintă un testament al puterii intelectuale și al angajamentului față de binele comun, inițiativele sale deschizând drumuri către inovare și educație și creând un teren fertil pentru dezvoltarea ulterioară a culturii, științei și tehnologiei în România, fiind dovada de necontestat că pasiunea și ingeniozitatea pot aduce îmbunătățiri durabile pentru întreaga societate. Petrache Poenaru va fi mereu recunoscut ca o figură emblematică care a modelat educația și inovația românească, lăsând în urmă un patrimoniu cultural și științific de neprețuit.

Petrache Poenaru este amintit nu doar pentru invenții și inovații, ci și pentru spiritul său vizionar, gândirea sa strategică și aptitudinea de a aduce schimbări pozitive în structura educațională și culturală a țării, iar spiritul său de pionierat demonstrează că determinarea și viziunea pot transforma o societate și pot propulsa generațiile viitoare către noi culmi ale cunoștințelor și creativității.

La 225 de ani de la nașterea lui Petrache Poenaru, moștenirea sa continuă să inspire generații, fiind un exemplu al puterii transformatoare a educației și inovației.  Exemplul său de viață, caracterizat de curaj, ingeniozitate și devotament, demonstrează că, prin educație și perseverență, orice națiune își poate croi un drum spre excelență și recunoaștere pe plan global.