Liberalismul patriotic, noua doctrină care înlocuiește liberalismul social actual

Încă de la începutul acestui articol în care vorbesc despre ”liberalismul patriotic”, este necesar să evidențiez un adevăr, legătura dintre liberalism și patriotism nu există în mintea publicului, iar marea majoritate a liberalilor se vor grăbi să întrebe cum se poate asocia liberalismul cu patriotismul. Mai mult, în contextul actual, liberalii nu se simt confortabil să li se adauge această etichetă, rezultând sintagma  „liberalism patriotic”, deoarece pentru mulți acest lucru ar putea însemna că le lipsește dragostea de țară.

Liberalii contemporani trebuie să recunoască existența unei probleme interne, deoarece în prezent nu se pune accent pe drepturi și responsabilități și se respinge ideea unui ”bun comun”, care este exemplificat ca fiind statul.

Liberalismul este definit ca fiind libertatea individului, folosită ca un mijloc pentru realizarea unui scop mai mare decât suma voințelor individuale, iar libertatea ta nu este completă dacă nu este și libertatea tuturor. Liberalismul actual este privit cu reținere deoarece în ultimele decenii acesta nu a reușit decât să creeze niște liberali care sunt caracterizați de birocrație, cu un spirit egoist și materialist.

Trebuie să recunoaștem că până acum, în mare parte a lumii, politicile liberale au fost de fapt ”social-liberale”, iar din această cauză guvernele liberale au ajuns un fel de ”guverne social-liberale” care au abordat doar probleme economice și sociale, un neoliberalism, care nu a făcut decât să dereglementeze economia de piață. Până la urmă, consensul guvernanților și separarea puterilor ar trebui să fie pilonii democrației liberale, dar și o competiție bazată pe aprecierea principiilor ordinii democratice, cum ar fi încurajarea inițiativei și a acțiunii.

Liberalismul clasic a fost un curent filosofic apărut în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în Europa și care avea ca principiu ideea că omul are drepturi naturale, prin naștere cum ar fi: dreptul la libertate, la viață și la proprietate. Momentul de cotitură a gândirii liberale în Europa a fost Revoluția pașoptistă (1848), iar printre principalele revendicări au fost egalitatea în fața legii și necesitatea de instituire a unei democrații liberale.

Naționalismul a fost o doctrină care a apărut în Europa la începutul secolului al XIX-lea, “Se pretinde că acest cadru oferă un criteriu pentru determinarea unitații de populație proprie, de a se bucura de un guvern exclusiv propriu, pentru exercitarea legitimă a puterii în stat dar și pentru organizarea unei societăți statale”, și care se bazează pe trei idealuri: “autodeterminarea colectivă a poporului, expresia caracterului național și individual și diviziunea verticală a lumii în națiuni unice. Doctrina lasă deschisă forma autodeterminării”.

În vremurile noastre cel mai influent a fost naționalismul liberal, deoarece populismul este o componentă foarte des folosită în politica actuală, iar mass-media a ajuns să joace un rol important în politică. Dar naționalismul actual, exact ca și religiile, poate să scoată ceea ce este mai bun din oameni, dar şi ceea ce este mai rău, tendință ușor observabilă în societățile liberale contemporane.

Este necesar, în aceste vremuri, mai mult ca oricând, de o nouă viziune, dar și de un program de ”rezistenţă intelectuală” la tot ceea ce se întâmplă astăzi pe scenele lumii, unde globalismul, dar și noul liberalism și social-democrația au ajuns să-și arate limitele.

Trebuie să recunoaștem faptul că liberalismul de astăzi nu mai are puterea de a apăra valorile liberale, zi de zi observ cum ne sunt confiscate drepturile și libertățile de anumite personaje, certate atât cu școala, cât și cu legea, și care pozează în salvatorii României când, de fapt, nu-și doresc decât îmbogățirea personală și a grupurilor din care fac parte.

Social-democrații și liberalii de astăzi nu au înțeles că patriotismul implică nu atât loialitatea faţă de comunitatea de origine, cât mai degrabă înseamnă un ataşament faţă de niște idei sau norme care ne definesc și ne unesc, într-un scop comun. Astăzi avem de-a face cu un patriotism de fațadă, care nu reprezintă un adevăr, este doar un patriotism de conjunctură, deoarece prinde la electorat. Patriotismul înseamnă să-ți iubești valorile, cultura și identitarea națională, un sentiment care ne face să fim mai buni, mai toleranți, dar și mai uniți în aceleași principii.

Nicolae Iorga spunea foarte frumos că „un patriot se recunoaște prin faptul că iubește, respectă și caută să adune și să îmbunătățească tărâmurile și oamenii, pe când un șovinist urăște tot ce nu-i seamănă și dezbină oamenii”.

Pentru actuala clasă politică, patriotismul nu este decât prefăcătoria aleşilor care înainte de alegeri merg în biserici și se închină la icoane, doar cu gândul la voturile care enoriașii li le pot acorda în alegerile electorale.

Astăzi, patriotismul a ajuns să fie nimic mai mult decât ceva ridicol, sub umbrela patriotismului unii pozând în tot felul de salvatori, nedorind altceva decât să rămână sau să ajungă în funcții pentru a putea fi conectați la banul public, singura lor sursă de bunăstare.

A sosit timpul să înțelegem că patriotismul înseamnă altceva, așa cum spunea marele poet Mihai Eminescu: ”patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară”, iar astăzi este necesar, mai mult ca oricând, să promovăm un ”patriotism autentic”, în care demnitatea și decența sunt cele mai importante virtuți, iar în societate trebuie să existe domnia legii, o societate în care minciuna, impostura și corupția trebuie limitate.

Patriotismul trebuie să fie inseparabil de limba care este un prim element constitutiv al naţiunii. Când un popor se îndepărtează de limbă, istorie, tradiții și obiceiuri, care sunt singurele legături cu spiritualitatea poporului, își pierde identitatea și în cele din urmă nu mai există.

Petre Țuțea spunea că ”Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare, triumful personalităţii, triumful elitei conducătoare, nu-i aşa, şi nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii creştine. În climatul creat de liberali se poate respira spiritual şi se poate progresa material, valorile mişcându-se nederanjate de nimeni. Democraţia înseamnă mai puţin decât liberalismul, care are într-un anume fel şi un aspect aristocratic. Indiferent cine conduce Partidul Liberal astăzi, poporul român nu poate să evite liberalismul, fiindcă îi datorează crearea statului român modern şi a societăţii române moderne.”

Privind cu atenție vorbele filosofului Petre Țuțea și fiind conștienți pe deplin de schimbările care se produc la nivel global, nu pot decât să mă întreb și să provoc la un exercițiu de imaginație: oare cum ar arăta liberalismul dacă politicienii care îl vor aplica vor fi și patrioți?