
Ministru Daea și Holocaustul
Invitat la emisiunea „Punctul de întâlnire”, ministrul Agriculturii Petre Daea a vorbit despre pesta porcină care amenință fermele din România iar acesta a declarat că „Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea.
Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc, o fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenţei, să stai cu 2000- 3000 de porci care trebuie sacrificaţi zilnic, a spus ministrul Petre Daea.”, a spus Petre Daea.
Domnule ministru, nu am crezut că am să asist vreodată în România ca un funcționar cu rang înalt în statul român să poată face asemenea comparație, mai ales deoarece exterminarea evreilor a fost una dintre marile tragedii ale omenirii sau, așa cum a fost denumită, un infern bine organizat. Doresc în câteva rânduri să vă aduc aminte despre această tragedie deoarece nu ar mai trebui ca cineva ca dumneavoastră, să mai poată face asemenea comparații nefericite. În fiecare an, la Facultatea de Filosofie din București, domnul prof. univ. dr. Vasile Morar împreună cu doctoranzii invită câțiva din cei scăpați din acest infern, unde împărtășesc din trăirile avute în aceste lagăre de exterminare. Pe acestă cale, domnule ministru, vă invit să asistați la aceste mărturii ca să puteți înțelege și dumneavoastră dimensiunea reală a acestor tragedii.
Acest templu al groazei era un complex de lagăre de exterminare conduse și administrate de naziști în perioada elui de-al Doilea Război Mondial și era situat în Polonia, la 50 de km de Cracovia, la marginea orașului Katowice.
Auschwitz va trebui asociat întotdeauna cu genocidul, groaza, dar și panica, unde niciodată nu ai știut daca mai poți apuca ziua de mâine, a fost locul unde și-au pierdut viața milioane de oameni, după un plan macabru executat eficient la ordinul lui Adolf Hitler. Dintre victime, majoritatea au fost evrei, polonezi, dar și prizonieri de război. Zilnic, aici erau aduși prizonieri de pe teritoriile europene aflate sub dominație nazistă. Aceștia era împărțiți în trei grupuri. Primul grup era trimis la Birkenau, unde urma a fi gazat în câteva ore. Acest loc era preferat de naziști pentru execuții, pentru că aici puteau germanii să gazeze și să incinereze peste 20.000 de oameni în fiecare zi. Al doilea grup era folosit pentru a lucra la fabricile industriale ale unor companii ca I.G Farben sau Krupp. Al treilea grup era format din gemeni și pitici, care erau supuși experimentelor medicale ale maleficului doctor Josef Mengele, cunoscut și ca “Îngerul Morții”.
De aceea, domnule ministru, cred că ar trebui public să cereți scuze acestor popoare care au suferit de pe urma acestor atrocități, iar dacă mai aveți și un gram de onoare să vă prezentați demisia.

