De ce să fie voința cea dintâi religie a unui popor oprimat?

A trecut un an de când am crezut cu toată convingerea că soarta României va depinde de rezultatul alegerilor din SUA şi se pare că nu m-am înşelat! Terorismul şi corupţia sunt temele preferate ale punerii în scenă a planului de globalizare care a fost atent construit de-a lungul anilor prin concursul conducătorilor de state, obedienţi şi şantajabili. Apariţia în spaţiul public a  „tinerilor frumoşi şi liberi“, epitete cel puţin discutabile, dacă ar fi să judecăm realitatea înconjurătoare, aceste mase de manevră formate din „tineri“, unii dintre ei pensionari la 40 de ani, „agitatori“ de profesie, persoane libertine, bune la orice demonstraţie, gata să strige orice slogan şi pentru care măsura tuturor lucrurilor este BANUL care se poate cheltui uşor pe plăceri imediate. La scurt timp după instalarea lui Trump la Casa Albă, sloganurile de turmă ale protestatarilor americani au apărut şi în Europa, implicit şi la Bucureşti.

Înţeleg, în aceste vremuri, mai mult decât oricând, că a fi slugă nu-i pentru oricine, că trebuie să fii asemenea celenteratelor sau asemenea unui ficus acromegalic, ca să-ţi fie mai uşor a te apleca să săruţi piciorul stăpânului.

„Spune-mi cum îi recunoşti / Dintre proşti pe cei mai proşti?“, se întreba Tudor Arghezi, iar în vremurile noastre răspunsul este simplu: după cât de mult pot să se aplece și după cât de sus pot să sară la un miting.

Pentru a înţelege cu toţii că tema nu este nouă, totul a fost pus la punct cu ­concursul minţilor diabolice care nu sunt capabile de ceva mai mult decât de a-şi clădi viitorul pe nefericirea unor popoare mici, care au avut GHINIONUL să se afle într-o zonă strategică, aşa cum este şi cazul României, trebuie amintit că în anul 1931 apărea romanul „Minunata lume nouă“.

Pentru Huxley, în „Minunata lume nouă“, viitorul este sumbru din perspectiva superficialităţii, a comodităţii şi a manipulării prin acapararea conştiinţei maselor, care trăieşte exclusiv pentru satisfacerea dorinţelor şi instinctelor primare. Familia tradiţională a fost distrusă, modul indivizilor de a învăţa este unul foarte simplu: ascultă de mii de ori în timpul somnului informaţiile necesare şi se trezesc că „ştiu de undeva“ să facă diferite munci sau au diferite informaţii, dar nu pot face conexiuni. „Utopie“ este cuvântul de bază, motoul acestei lumi utopice este „Comunitate, Identitate, Stabilitate“, iar pentru momentele de tristeţe ale individului există „soma“ – drogul care te ajută să vezi lumea altfel.

Sistemul de învăţământ din România a fost pus pe butuci tocmai pentru a popula această ţară cu o masă de manevră needucată, fără repere şi fără viitor, numai bună de scos la defilare înaintea alegerilor, iar din această pepinieră de nonvalori să fie recrutată la nevoie câte o „cheie“ potrivită sau „o coadă de topor“ bună la toate.

În societatea românească s-a creat o falie apărută în urma schimbărilor din ultimii 27 de ani, schimbări care i-au luat pe nepregătite pe mulţi dintre noi.

Nu mai ştim calea de mijloc şi nu mai cunoaştem sensul cuvântului „decenţă“, dar dincolo de orice virtute sau păcat, este important să avem un dram de patriotism şi să nu credem că a fi sluga unei mari puteri, în defavoarea alteia, este vreo mare realizare. Ar trebui să încetăm să mai acuzăm pe cineva sau să căutăm vinovaţi. Toţi am fost aici şi toţi suntem vinovaţi în egală măsură. Cei care au trăit în comunism fie nu au putut să uite vechile obiceiuri, fie nu s-au adaptat, tinerii s-au trezit „frumoşi şi liberi“ în capitalismul sălbatic. Însă mă opresc aici, pentru că nu vreau să judec şi să acuz pe nimeni.

Toţi am fost aici, toţi am făcut și bune și rele şi toţi avem păcatele noastre, dar cel mai mare păcat e lașitatea, iar dacă laşitatea a fost sădită pe un teren unde nu există dragoste de ţară, de
străbuni, de tradiţii şi de neam, iar mândria de a fi român devine doar un moft şi patriotismul este în ochii unora naţionalism extremist, ne vom trezi că am populat ţara cu nişte umanoizi.

Iată ce spunea Aldous Huxley în 1961: „Va exista, în cursul generaţiei următoare sau nu foarte departe de aceasta, o metodă farmacologică de a-i face pe oameni să-și iubească robia, creând dictaturi fără lacrimi, ca să spunem aşa, şi producând un fel de lagăre de concentrare nedureroase pentru societăţi întregi, astfel încât oamenilor le vor fi luate libertăţile, dar le va plăcea, fiindcă vor fi distraşi de la orice dorinţă de a se răscula prin propagandă sau spălarea creierelor, sau prin spălarea creierelor îmbunătăţită prin metode farmacologice. Şi aceasta pare să fie ultima revoluţie“. Dacă realitatea actuală se îndepărtează cumva de scenariul creat în urmă cu aproape un secol, vă las pe fiecare dintre voi să apreciaţi, însă pentru mine este dureros ca un popor frumos şi inteligent precum poporul român a căzut pradă unor interese meschine şi mercantile, construite „pas cu pas” de puterile străine, şi este trist că tinerii României nu au alt vis decât să lucreze pentru salariul din care să plătească o chirie pentru o garsonieră insalubră sau să-şi găsească un loc de muncă în străinătate.

În contextul în care Uniunea Europeană este din ce în ce mai greu încercată, iar o fisură care poate duce oricând la dispariţie este foarte posibilă, întrebaţi-vă cum vom perpetua noi valorile neamului cu nişte umanoizi goliţi de orice conţinut, fără valori, fără principii, fără idealuri, fără trecut, fără prezent, preocupaţi doar de poleiala sclipicioasă pentru care ar fi gata oricând să-și aplece capul.

Nu pot să trec cu vederea versurile imnului naţional, care ne îndeamnă să ne deşteptăm din somnul cel de moarte, de care se fac vinovaţi „barbarii de tirani“. Observ că poporul acesta s-a bucurat dintotdeauna de faima de a fi bun şi răbdător, iar aceste calităţi au fost exploatate la maximum de forţe oculte care îşi pun slugile credincioase, mai nou, altoite cu soiuri străine, mutanţi genetici scăpaţi de laboratoarele opresiunii, în punctele-cheie.

Şi tot din simplitatea şi din limpezimea simţirii care a dat naştere acestor versuri străbate imperativul unei coagulări a societăţii, a oamenilor de bine şi a iubitorilor de ţară în momente de cumpănă – așadar, acum ori niciodată, deșteaptă-te!

Şi nu ar trebui să uităm niciodată că „Dragostea de patrie este cea dintâi religie a omului civilizat“ – Napoleon Bonaparte.