Mijloc de decembrie friguros

Mijloc de decembrie friguros… Atunci când suntem fericiți nici nu băgăm de seamă dacă e iarnă sau vară, spune Cehov. Anul acesta nici eu nu am băgat de seamă când m-am trezit în mijlocul lui decembrie, tocmai pentru că de câțiva ani mă încearcă un sentiment de bucurie stranie care de cele mai multe ori ajunge să fie o adevărată fericire pentru mine.

Este o bucurie ce vine din capacitatea de a anticipa momente și situații. Mă bucur din ce în ce mai mult că nimic nu mă mai surprinde și că mai sunt puține lucruri pe lumea asta care m-ar mai putea surprinde. Pentru mine, acesta a fost momentul în care am făcut pace cu lumea și cu mine și am înțeles că nimic nu-i nou sub soare, ci doar orgoliului meu îi place să se gudure pe lângă situații pe care le vede extraordinare.

Cel mai adesea realizez că a început iarna atunci când fac un bilanț al promisiunilor de la începutul primăverii și văd că foarte multe lucruri pe care le spusesem atunci, nu le mai cred la finalul iernii. Am crezut tot timpul că fulgii de nea sunt cele mai fragile lucruri din Univers, de altfel paleta metaforelor care face referire la ei este foarte bogată. Cu timpul am aflat că, asemenea unor fulgi de nea și sentimentele noastre sunt lucruri la fel de fragile, însă cu o forță uimitoare de a crea mari schimbări atunci când se adună împreună. Azi, îmi place să savurez o zi rece și mohorâtă de iarnă și să trec cât mai des starea de revoltă prin toate formele pe care mi le pune la dispoziție angoasa postdecembristă, netratată. Angoasa istoriei fără adevăr prinde contur în fiecare an în sufletul meu, dar în același timp am satisfacția că am prevăzut, ca în fiecare an, că piesa de teatru pusă în scenă în urmă cu 32 de ani, ne va fi livrată repetetitiv, decenii de-a rândul până ce vom hotărî să ne tratăm sechelele trecutului. De 32 de ani pentru mine, iarna înseamnă amintirea unor imagini triste pe care le-aș vrea șterse ca printr-o minune din istoria României și din memoria mea.

Mascarada Revoluției anticomuniste a fost pusă în scenă și interpretată de un actor cabotin și flămând, Ion Iliescu, un sinistru  revoluționar  care a simțit cum puterea zace în stradă și că o poate lua. Și a luat-o, nu ca pe un mijloc prin care și-ar fi dorit schimbarea regimului comunist și binele poporului român, ci doar ca pe un scop pentru realizarea unor interese meschine ale căror efecte le mai simțim și astăzi și mulți ani de aici înainte, până când vom avea curajul de a rescrie, dintr-o datorie morală pentru adevărul istoric, mijlocul lui Decembrie 1989.

Până atunci, România rămâne singura ţară fost-comunistă în care trecerea de la totalitarism la democraţie s-a făcut prin violenţă şi în care conducătorii vechiului regim au fost executaţi, într-un mijloc de decembrie în care niște naivi au început o revoltă, care a fost continuată de niște intriganți și este în continuare exploatată de niște escroci.