România sufocată de bugetarii speciali

Am considerat tot timpul discursul politic al membrilor PNL ca fiind unul bazat pe reacţii emoţionale, nu raţionale. Spun emoţionale, gândindu-mă la oamenii care se lasă conduşi de asemenea tip de reacţii, căci eu mă consider, încă, o persoană care se serveşte de instrumentul raţiunii pentru a ajunge la adevăr.

A existat, din păcate, în discursul politic al PNL o lipsă totală a regulilor de decenţă, căpătând accente alarmiste şi lipsite de fundament, uitând principiul elementar al comunicării: acela de a transmite un mesaj coerent şi realist însă, de câteva zile, pot spune că le-a dat Dumnezeu mintea cea de pe urmă când vorbesc despre anularea pensiilor speciale.

Cu riscul de a fi blamat de anumite categorii profesionale, discursul politic al PNL privind pensiile speciale sau de serviciu sau cum s-o numi acest mod de a răsplăti unele categorii profesionale care sunt „mai speciale decât specialii” mi se pare cea mai înţeleaptă politică economică a României din ultimii 30 de ani.

Tabloul instituţiilor publice din România după 1989 a ajuns să arate într-un mod cât se poate de grotesc, începând de la sediile în care îşi desfăşoară activitatea, aparatatura cu care sunt dotate şi, ceea ce este şi mai grav, factorul uman.

Am observat în ultima vreme în rândul aparatului de stat din România oameni incompetenți ajunşi în poziții cheie, fapt pe care, de cele mai multe ori, nu îl putem explica în mod raţional.

Se pare că există totuşi o explicaţie ştiinţifică despre acest fenomen, căci în 1999 psihologii Justin Kruger și David Dunning de la Cornell University au publicat rezultatele unor serii de studii în care au investigat măsura în care indivizii sunt conștienți de limitele (in)competenței lor. Studiile a fost inspirate dintr-un caz real în care un spărgător de bănci a jefuit în timpul zilei două bănci din Pittsburg, aparent fără să facă nici un efort să-și deghizeze identitatea. După ce a fost prins de poliție, spărgătorul a părut foarte surprins că a fost identificat, deoarece el își acoperise fața cu suc de lămâie. Aparent spărgătorul era convins că sucul de lămâie întins pe față îl va face invizibil camerelor video de supraveghere.

Această  întâmplare i-a determinat pe Kruger si Dunning să investigheze legătura dintre limitele abilităților unor indivizi de a se autoevalua corect și nivelul lor de incompetență. Psihologii au aplicat o serie de teste prin care au evaluat atât performanța indivizilor în domenii ca înțelegerea umorului, raționament logic și înțelegerea structurilor gramaticale, cât și abilitatea acestora de a-și autoevalua corect performanța. Rezultatele au arătat că indivizii cei mai incompetenți și-au supraestimat în mod dramatic competențele în fiecare dintre cele trei domenii în care au fost evaluați, iar indivizii care au obținut scoruri mari la teste, și-au subestimat competențele. Psihologii au ajuns la concluzia că indivizii care au competențe scăzute nu doar că își supraestimează masiv competențele, dar sunt și incapabili să înțeleagă competențele altora.

Pornind de la aceste aspecte, putem înţelege vehemenţa cu care unele categorii profesionale ajung să se considere „foarte speciale” supraevaluându-şi rolul în societate, uitând, de cele mai multe ori, că numeroaselor drepturi revendicate le incumbă şi obligaţii corelative, unele dintre acestea fiind şi acelea de a avea o pregătire profesională şi o calitate umană superioară.

Cum venalitatea funcţiilor publice în România post-decembristă a devenit o realitate dureroasă, lipsa profesionalismului şi a incompetenţei funcţionarilor români, cu precădere a „celor speciali” precum pompierii, poliţiştii, jandarmii, grefierii, magistraţii, a devenit subiect de bancuri.

Însă, cu toate acestea, deşi instituţiile publice din România sunt populate cu cei mai slabi salariaţi, aşa cum am văzut chiar în studiile realizate de Justin Kruger și David Dunning, avem de-a face cu o supraevaluare a competenţelor şi a rolului jucat de către aceştia în societate, tocmai pentru a justifica anumite privilegii de care nu se pot lipsi.

Astfel, potrivit studiilor realizate, cei incompetenţi:

1. Au tendinţa de a-şi supraestima propriul nivel de competenţă.
2. Nu reuşesc să recunoască înalta competenţă a celor cu adevărat competenţi.
3. Nu realizează dimensiunile atinse de propria ignoranţă.
4. Reuşesc să accepte propria incompetenţă anterioară doar după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul respectiv.

Adevărata înţelepciune înseamnă să-ţi recunoşti propria ignoranţă, spunea Socrate, însă pentru acest lucru îţi trebuie un anumit nivel de inteligenţă şi o anumită doză de bun-simţ pe care îl aşteptăm cu toţii de 30 de ani, atât din partea clasei politice, cât şi din partea „funcţionarilor publici speciali”.