Analize

Avram Iancu, simbolul etern al luptei pentru libertate și demnitate națională, 152 de ani de inspirație și jertfă pentru neamul românesc

Avram Iancu este una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei naționale, iar comemorarea sa la 152 de ani de la trecerea în eternitate este un prilej de reflecție profundă asupra sacrificiului, curajului și iubirii de neam. Marele patriot rămâne simbolul incontestabil al luptătorului pentru drepturile românilor transilvăneni, un vizionar a cărui moștenire se simte până astăzi. Deși viața lui s-a sfârșit într-un mod tragic și dureros, spiritul său a continuat să fie o sursă de inspirație pentru generațiile care au urmat.

În contextul istoric în care a trăit, Avram Iancu s-a remarcat atât prin faptele sale de arme, cât și prin înțelepciunea și noblețea idealurilor sale. El a înțeles că adevărata libertate nu se câștigă doar pe câmpul de luptă, ci și prin educație, prin cunoașterea și apărarea drepturilor, iar testamentul său reflectă această profundă înțelegere, prin dorința de a-și dona averea pentru crearea unei academii de drepturi. Este un testament al unei vieți dedicate cauzei naționale, în care lupta sa pentru libertatea românilor s-a extins dincolo de bătăliile armate și a intrat în sfera luptei pentru drepturi legale și civice.

Octavian Goga, în discursul său memorabil, a reușit să surprindă esența a ceea ce a reprezentat Avram Iancu pentru neamul românesc: fluierul său simbolizează durerea și speranțele românilor, o chemare spre unitate și rezistență, căci „în cântecul lui e toată mântuirea noastră”. Prin intermediul acestor cuvinte, Goga reînvie imaginea unui erou care nu și-a pierdut niciodată credința în poporul său, chiar dacă realitățile politice ale vremii i-au adus multă suferință.

Cea mai tulburătoare parte din viața lui Avram Iancu a fost, fără îndoială, perioada de după revoluția de la 1848. Deși fusese unul dintre cei mai importanți lideri ai Revoluției pașoptiste, finalul vieții sale a fost marcat de singurătate și suferință. O viață care, în loc să fie încununată de recunoaștere și glorie, s-a sfârșit într-o izolare dureroasă, simbolizată de imaginea unui om care rătăcea cu fluierul său pe drumuri, neînțeles și ignorat de cei pentru care a luptat.

Cu toate acestea, istoria i-a făcut dreptate lui Avram Iancu. La doar câțiva ani după moartea sa, idealurile pentru care el s-a sacrificat au început să prindă contur. Lupta sa pentru drepturile românilor a deschis calea pentru un proces lung de revendicare a identității și suveranității naționale, proces care a culminat cu Marea Unire din 1918.

Astăzi, la comemorarea lui Avram Iancu, nu ne amintim doar de un om, ci de o întreagă generație de eroi care și-au dedicat viața unui vis care, la acea vreme, părea imposibil: o Românie liberă, unită și suverană.

Munții Apuseni, locul unde Avram Iancu a trăit și a luptat, rămân astăzi un simbol viu al spiritului de sacrificiu, munți care au fost martorii unor momente cruciale din istoria noastră și care reprezintă mai mult decât simple formațiuni geologice. Ei sunt „Templul eroic al neamului românesc”, cum îi descriau marii noștri scriitori și poeți. Fiecare piatră, fiecare vale, fiecare înălțime poartă amintirea luptei pentru libertate, o luptă care nu s-a dus doar cu armele, ci și cu inima și credința neclintită a unui popor asuprit.

Catedrala de la Țebea, unde Avram Iancu își doarme somnul de veci, este un loc sacru pentru toți românii. Este locul unde, an de an, patrioții români vin să aducă omagiu „Crăișorului munților”. Acolo, sub umbra gorunului lui Horea, stau mărturie sacrificiile pe care acest popor le-a făcut de-a lungul veacurilor pentru a-și păstra identitatea și libertatea. Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan, și mulți alții care au luptat în Munții Apuseni, sunt martirii noștri, cei care, prin jertfa lor, au deschis drumul spre realizarea României Mari.

Regele Ferdinand, în vizita sa la Țebea, a rostit cuvinte pline de înțelepciune și emoție, subliniind importanța jertfei acestor eroi pentru națiunea română. Discursul său de la mormântul lui Avram Iancu este o lecție despre demnitate și recunoștință, un apel la unitate și responsabilitate: ”Jertfa voastră eră sfântă, căci dreptatea s’a făcut”, cuvinte care ne amintesc că istoria nu este doar o succesiune de fapte, ci și o moștenire morală pe care fiecare generație trebuie să o ducă mai departe.

„Ca înaltă însufleţire am venit împreună cu familia Mea spre a ne închină împrejurul legendarului gorun al lui Horia, la mormântul lui Avram Iancu, marele luptător pentru drepturile naţionale.

Mi-a fost dat Mie, întâiul Rege al României întregite, să viu aici să consfinţesc încheierea unui lung şi dureros proces istoric, în care eră vorba de revendicarea celor mai elementare drepturi de viaţă naţională şi de unitatea’sufletească a celui mai vechiu şi mai numeros popor din taru aceasta, care, pe lângă o muncă cinstită, dăduse din sânul stăpânitorilor de pe vremuri atâtea vieţi, atâţia generali vestiţi şi încă un mare rege.

Ai murit chinuit pe roată, tu, nefericitule Horia, ca ai tăi. Iar tu, viteazule între viteji, Avram Iancu, închis-ai ochii rătăcitori pe drumuri, singur numai cu fluierul tău, cu sufletul întunecat şi nemăngăiat pentru că-ţi vedeai zădărnicită ţinta faptelor taleI Şi totuşi jertfa voastră eră sfântă, căci dreptatea s’a făcut, îndeplinindu-se înţeleapta vorbă a poporului: «Apa trece, pietrile rămân».

Credinţa în suflete, răbdarea în muncă şi cinstea în viaţă au adus această biruinţă a voastră, iubit popor al Munţilor Apuseni.

Păstraţi cu sfinţenie aceste frumoase virtuţi.

Atâtea veacuri de împilare ti au putut şterge de pe faţa voastră dârză, îndărătnicia mândriei unui rod plin de putere, care îşi aşteaptă acum o bunăstare materială.

Ştiu câte greutăţi aţi îndurat şi de aceea dragostea şi grija Mea părintească pentru îmbunătăţirea vieţii voastre naţionale şi culturale este pe deplin asigurată.

Precum la Putna lui Ştefan cel Mare am făcut călduros apel cătră toţi fiii ţării ca mână în mână să desăvârşim organizarea şi întărirea Statului în România întregită, tot aşă în faţa umbrelor acestor eroi naţionali ai Munţilor Apuseni şi ai întregului românism, mă îndreptez cu dragoste şi stăruitor cătră toţi, îndemnându-i să se gândească mereu la greaua răspundere ce apasă asupra generaţiei noastre şi la datoria imperioasă ce avem de a fi cinstitori credincioşi marilor jertfe ce s’au făcut în luptele din trecut şi zilele noastre pentru dobândirea drepturilor naţionale.

In acest fel vom păşi cu toţii într’o sfântă unire la marea muncă pentru îndeplinirea destinelor ţării după dorinţele întregei suflări româneşti.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Cu atât mai mult în aceste vremuri pline de provocări, comemorarea lui Avram Iancu nu este doar un act de respect față de trecut, ci și un îndemn pentru viitor, care ne reamintește că datoria noastră, ca români, este să fim păstrătorii acestei moșteniri, să ne cinstim eroii și să luptăm pentru valorile pe care ei le-au apărat: libertate, dreptate și demnitate națională.

Astăzi, când privim spre viitor, să ne inspirăm din curajul și determinarea lui Avram Iancu. El ne-a arătat că, indiferent de dificultăți, lupta pentru un ideal nobil merită orice sacrificiu. Fie ca exemplul său să ne călăuzească mereu, iar memoria sa să rămână vie în inimile noastre. „Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

Facebook Comments Box
Arată-ne că ți-a plăcut ce ai citit!. Dă-ne un SHARE și un LIKE! Mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *